9. EXTENSIA OLTEANĂ

9.2. Situri problematice.

[continuare]

[p. 154]

Un alt punct de interes, urcând spre Clisură, este Insula Banului. Ostrovul se află la Gura Văii, între Orşova şi Turnu Severin, şi a fost sacrificat pentru construirea barajului de la Porţile de Fier I. S-au efectuat cercetări de salvare în 1966 şi 1967, descoperindu-se o aşezare epipaleolitică, una Criş, o aşezare Hallstatt timpurie, o necropolă bizantină şi una medievală târzie. Pe insulă se află şi o fortificaţie romano-bizantină, care se presupune că ar fi funcţionat şi în secolul VI (timpul scurt nu le-a permis arheologilor să se dumirească)[84]. Între aceste multe obiective arheologice s-au numărat şi câteva locuinţe-bordei, din care una singură a putut fi cercetată corespunzător. Groapa bordeiului se adâncea până la 0,93 m. faţă de solul actual (sol “aranjat” de buldozere), iar în interior, în colţul de ESE era amenajat un cuptor, a cărui bază era reprezentat de două cărămizi “scoase din zidurile cetăţii romano-bizantine” şi de două pietre (mai mari, deduc); această primă amenajare era placată cu pietre de râu, fragmente de cărămidă şi ceramică spartă, totul legat cu lut (pe exterior). Recunoaştem lucrătura din bordeiul 5 de la Vadu Codrii, inclusiv dimensiunile interioare: 0,5 x 0,37 cm. O locuinţă similară a fost identificată în imediata apropiere, distrusă deja în proporţie de două treimi de lucrările în curs; alte două cuptoare similare au fost distruse la câţiva metri sud de cele cercetate.

[p. 155]

Inventarul mărunt recuperat nu ne ajută cu nimic, rămânâd în discuţie câteva fragmente ceramice. Majoritatea fragmentelor ceramice provin de la recipiente făcute cu mâna; excepţie fac rămăşiţele a trei oale lucrate la roata lentă, din care una aproape întregită[85], decorată prin incizie multiplă, respectiv două rânduri de valuri încadrate sus şi jos de orizontale; trasarea este deosebit de neglijentă. Se mai remarcă un fragment de buză ornat prin crestare şi un fragment de tipsie (folosit ca element de construcţie al cuptorului din Complexul A, împreună cu un gât de amforă romană).

Discuţia pe care au propus-o autorii vis-à-vis de tipul de cuptor din locuinţă[86], constructivă la vremea respectivă (aria Cândeşti este caracterizată prin “pietrare”) nu are astăzi relevanţă, când putem da cel puţin zece exemple din exact acelaşi tip de cuptor (construit cu cărămidă romană) în acelaşi perimetru geografic; chestiunea are relevanţă însă sub raport logic, fiindcă, atâta vreme cât “aduci” cuptoarele de la asemenea distanţă, acelaşi lucru se întâmplă, normal, şi cu ceramica. Dacă autorii săpăturii atribuiau cu doar jumătate de gură aceste complexe – unor slavi timpurii, acest fapt a fost preluat ca o certitudine în studii ulterioare[87]. Problema nu este că nu ar fi fost posibil, la epocă, să fi găsit nişte slavi resedentarizaţi; problema este că forma vasului întregibil nu are absolut nimic de aface cu tradiţiile slave – chiar dacă este foarte urât –, fiind o formă înaltă cu diametrul maxim foarte jos. Autorii săpăturii au datat mica aşezare rurală în primele secole ale secolului al VII-lea folosindu-se de două argumente: a) că bordeiele nu ar fi putut exista în condiţiile funcţionării cetăţii, probabil şi în cursul secolului al VI-lea, cel puţin până prin deceniul 8, şi b) factura primitivă a ceramicii. Doar al doilea argument este valabil, fiindcă amenajări de tip rural în mici fortificaţii de graniţă mai există.

Un complex asemănător cu cele din Ostrovul Banului s-a descoperit la Ostrovul Şimian[88] (în aval de Turnu Severin). Alte câteva descoperiri de epocă, din zona Clisurii (Şviniţa, Insula Decebal, Ieşelniţa, Cuina Turcului) sunt tratate de Maria Comşa într-un studiu dedicat Banatului de sud[89], de o manieră globală, ca semnificând “vestigii slave care au intrat în contact cu populaţia autohtonă”[90] (sic), în secolele VI (a doua jumătate) şi VII. Descoperirile au însă un caracter atât de anemic încât cu greu permit o încadrare cronologică orientativă (de genul “secolele VI-VII”) şi nici nu poate fi vorba despre atribuiri culturale sau etnice, de nici un fel. Este limpede că gepizii nu au cucerit 300 de km de fluviu datorită unei fibule pierdute la Orşova şi nici sinteza româno-slavă nu datorează ceva celor două cioburi de la Şviniţa. Este clar doar că aceste descoperiri, aşa cum sunt, sunt mai mult decât ceea ce ştim pentru restul Banatului; mai este clar că zona a fost relativ intens locuită şi înainte de devastatoarele războaie de la sfârşitul secolului al VI-lea, şi după acest moment, în ciuda faptului că Clisura este o poartă strategică ce face legătura dintre bazinul mijlociu şi cel inferior al Dunării. Acest fapt produce îndoieli asupra posibilităţii ca în zonă să se fi purtat operaţiuni militare importante, altele decât cele câteva episoade relatate de izvoare (în ultimul deceniu al sec. VI), că ar fi fost loc de pasaj pentru slavii din est spre Banat (cum pare să sugereze Maria Comşa) sau pentru slavii vestici dinspre Banat spre Oltenia (cum am fost înclinat să cred). În comparaţie cu alte locuri de pasaj (Bărăganul, sau culoarul Mureşului, sau sudul Transilvaniei), Clisura pare populată, ca şi segmentul de Dunăre din aval. Cu atât mai puţin se poate accepta localizarea segmentului de Dunăre pe unde gepizii îi treceau pe slavi peste Dunăre între Baziaş şi Orşova[91], fiindcă ar fi provocat mari perturbări cu câteva decenii mai devreme (punctele de la Şviniţa şi Insula Decebal ar putea fi în plin secol VI).

Cercetarea recentă, de după “Porţile de Fier”, nu a adus elemente noi. Într-o sinteză asupra secolelor IV-XII în Banat, Adrian Bejan se mulţumeşte cu patru (4) puncte pentru secolele V-VII[92] (din care o peşteră), făcând abstracţie de studiul Mariei Comşa, care se referea la câteva puncte de graniţă cu Oltenia

[p. 156]

(ceea ce este normal, fiindcă “miticii” nu sunt serioşi). Conştient de slăbiciunea cercetării, în special pentru secolele V-VII, profesorul timişorean nu se sfieşte să concluzioneze că “este cert faptul – dovedit de altfel şi de informaţiile documentare [?!] – că ponderea demografică majoritară o deţine o populaţie sedentară, preponderent romanică”[93]. Atât de sedentară că este de negăsit!

DETALII - Făcăi

- Mărăcinele

- Ostrovul Mare

ÎNAPOI LA § 9.2.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

---

[84] DIACONU P. & 1967, p. 10.

[85] Reprodusă şi în articolul citat supra; o reproducere mai bună în COMŞA M. 1974, fig. 4/4.

[86] DIACONU P. & 1967, p. 7-8.

[87] COMŞA M. 1974, p. 93-96.

[88] NICOLĂESCU-PLOPŞOR D & 1968, p 44.

[89] COMŞA M. 1974.

[90] COMŞA M. 1974, p. 96.

[91] COMŞA M. 1974, p. 96.

[92] BEJAN 1995, “Descoperiri arheologice şi numismatice sec. V-VII”, p. 198-199.

[93] BEJAN 1995, p. 225-226, v. şi nota 32.